Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Proceduri disponibile
În vederea recunoașterii titlului de doctor obținut în străinătate, persoana interesată întocmește un dosar care va conține următoarele documente: cererea de recunoaștere, diploma de doctor şi un exemplar din teza de doctorat.
Documentele din dosar, scanate în format pdf, după încărcarea pe platformă, vor fi depuse în original la Registratura TUIASI sau transmise prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa: Bulevardul Prof. Dimitrie Mangeron nr. 67, 700050, Iaşi, România.
Dosarul este înaintat unei comisii de evaluare care întocmește un referat de analiză în termenul prevăzut de procedură.
După caz, comisia poate solicita şi alte documente suplimentare. Referatul de analiză cu privire la avizarea sau neavizarea solicitării de recunoaștere a diplomei, întocmit de comisie este înaintat Senatului care emite o Hotărâre ce poate fi contestată în condiţiile stipulate în procedură.
Recunoașterea de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a diplomei de doctor și a titlului de doctor obținute în străinătate este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
- În vederea recunoașterii calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate, persoana interesată întocmește un dosar care va conține următoarele documente: cererea de recunoaștere, actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul), diploma de doctor, CV și listă de lucrări şi dovada îndeplinirii, la data depunerii dosarului, a criteriilor minimale CNATDCU pentru domeniul în care se solicită recunoașterea calitătii de conducător de doctorat.
- Documentele din dosar, scanate în format pdf, după încărcarea pe platformă, vor fi depuse în original la Registratura TUIASI sau transmise prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa: Bulevardul Prof. Dimitrie Mangeron nr. 67,700050, Iaşi, România.
- Dosarul este înaintat unei comisii de evaluare care întocmește un referat de analiză în termenul prevăzut de procedură. După caz, comisia poate solicita şi alte documente suplimentare.
- Referatul de analiză cu privire la avizarea sau neavizarea solicitării de recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării întocmit de comisie este înaintat Senatului care emite o Hotărâre ce poate fi contestată în condiţiile stipulate în procedură.
- Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este valabilă și produce efecte juridice la doar la nivelul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
- Procedura se aplică în cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, pentru recunoașterea funcțiilor didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.
- Funcţiile didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin ordin al Ministrului de resort şi actualizată periodic, se recunosc automat.
- Funcţiile didactice obţinute la alte instituţii de învăţământ universitar acreditate decât cele menţionate la alin. (1) se recunosc numai în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
- Prevederile prezentei metodologii se aplică cetăţenilor români, cetaţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe.
- Ocuparea unui post didactic în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare (Legea nr. 1/2011 cu completările și modificările ulterioare).
- Recunoaşterea funcţiei didactice conform prezentei proceduri este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
Procedura completă:
