roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Online

Recunoaşterea automată în Universitatea Spiru Haret a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

favorite_border
Adaugă la favorite

Procedura este descrisă în Metodologia de recunoaştere automată a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, care a fost aprobată de Senatul Universității Spiru Haret prin Hotărârea nr. 43 din 07.03.2017.

Se adresează solicitanţilor care au obţinut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din:

- state membre ale UE;

- state membre ale Spaţiului Economic European;

- din Confederaţia Elveţiană

- alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort şi actualizată periodic.

Termen de contestare

Împotriva deciziei de nerecunoaştere a funcţiei didactice, solicitantul poate depune contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare. Rezultatul contestaţiei este comunicat contestatarului în termen de 5 zile de la înregistrare.

Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
15
Zile lucratoare
Termen notificare: 
3
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

Împotriva deciziei de nerecunoaştere poate fi formulată cale de atac adresată Ministerului Educaţiei Naţionale/Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor/Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare/instanţelor competente de pe teritoriul României

Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Spiru Haret
Str. Ion Ghica Nr. 13, Sector 3, București - 030045
Telefon:
Fax: 021 314 3908
Email: info@spiruharet.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro