Online
Procedură privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat obținute în instituții de învățământ superior din străinătate
Prin această procedură se recunoaște automat în cadrul Universității „Nicolae Titulescu„ din București, calitatea de conducător de doctorat obținută într-o instituție de învățământ universitar acredidată din străinătate.
Procedura se aplică cetățenilor români și cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European , din Confederația Elvețiană, care au obținut calitatea de conducător de doctorat în instituții de învățământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European , din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 și actualizată periodic în vederea stabilirii pe teritoriul României.
Doar în cazul exercitării temporare, se aplică direct dispozițiile din Legea nr. 200/2014 și art 296 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011: „(1)Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituţiei ori de personalul didactic asociat, prin plata cu ora, conform prezentei legi.
(2)Angajarea specialiştilor cu valoare ştiinţifică recunoscută în domeniu, prin invenţii, inovaţii, premii, publicaţii ştiinţifice, din ţară sau din străinătate, în calitate de profesori ori conferenţiari asociaţi invitaţi, se avizează de consiliul departamentului şi se aproba de consiliul facultăţii.”
Exercitarea drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat și ocuparea unei funcții didactice în sistemul românesc de învățământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Candidatul poate contesta decizia Consiliului Școlii doctorale cu privire la nerecunoașterea automată a titlului de conducător de doctorat/abilitat în termen de 15 zile de la primire, contestația depunându-se la universitate, la secretariatul Școlii doctorale. Ulterior, decizia definitivă a universtății poate fi atacată la instanțele de judecată.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
