Practici comerciale
Pagină informativă
Echitate și transparență în practicile comerciale
Principalele drepturi și obligații privind transparența în practicile comerciale dintre un furnizor de servicii de intermediere online și întreprinderile utilizatoare a acestor servicii sunt reglementate de către Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online.
Consiliul Concurenței este autoritatea responsabilă pentru punerea în aplicare a Regulamentului UE nr. 2019/1150 al PE și al CE din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinerile utilizatoare de servicii de intermediere online). Regulamentul se aplică furnizorilor de servicii de intermediere online și a furnizorilor de motoare de căutare online care furnizează sau oferă spre furnzare servicii întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online și, respectiv, utilizatorilor profesionali de site-uri, care își au sediul sau reședința pe teritoriul României.
Așadar, următoarele obligații și drepturi nu se aplică consumatorului final, fiind destinate strict utilizatorilor de business.
I.Termenii și condițiile:
Conținutul termenilor și condițiilor
Furnizorii de servicii de intermediere online se asigură că termenii și condițiile:
- Sunt redactate într-un limbaj simplu și inteligibil;
- Sunt ușor accesibile pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online pe parcursul tuturor etapelor contractuale, inclusiv etapa precontractuală;
- Stabilesc motivele pentru deciziile de a suspenda, sista sau de a impune orice alt fel de restricție privind furnizarea serviciilor lor de intermediere online căre întreprinderile utilizatoare;
- Includ informații privind toate canalele suplimentare de distribuție și programele afiliate potențiale prin care furnizorul de servicii de intermediere online ar putea comercializa bunurile și serviciile oferite/prestate de întreprinderile utilizatoare;
- Includ informațiile generale privind modul în care termenii și condițiile afectează proprietatea și controlul drepturilor de proprietate intelectuală ale întreprinderilor utilizatoare;
- Includ principalii parametri pe baza cărora se stabilește ierarhia și argumentele în favoarea importanței relative a acestora în raport cu alți parametri (detalii despre ierarhie mai jos).
Termenii și condițiile care nu respectă aceste cerințe sunt nule și neavenite.
În cazul în care consumatorilor li se oferă, prin intermediul serviciilor de intermediere online, bunuri și servicii auxiliare (fie de către furnizor, fie de către terți), furnizorii includ în termenii și condițiile lor o descriere a tipului de bunuri și servicii auxiliare oferite și specifică în ce condiții i se va permite unei întreprinderi utilizatoare să ofere consumatorilor propriile bunuri și servicii auxiliare prin intermediul serviciilor de intermediere online.
Termenii și condițiile vor include o descriere a oricărui tratament diferențiat pe care îl acordă sau îl pot acorda bunurilor sau serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul respectivelor servicii de intermediere online de către, pe de o parte furnizorul și, pe de altă parte, de către alte întreprinderi utilizatoare de servicii de intermediere online. Descrierea se va referi la:
- Considerente economice;
- Considerene comerciale;
- Considerente juridice.
Furnizorii nu vor impune modificări retroactive a termenilor și condițiilor, cu excepția cazului în care trebuie respectată o obligație juridică sau regulamentară sau modificările sunt benefice pentru întreprinderile utilizatoare.
Furnizorii se vor asigura că termenii și condițiile includ informații privind condițiile în care întreprinderile pot pune capăt relației contractuale cu furnizorul.
Termenii și condițiile vor include:
- o descriere a accesului tehnic și contractual (sau a absenței acestuia) la informațiile furnizate sau generate de întreprinderea utilizatoare, pe care le păstrează după expirarea contractului dintre furnizor și întreprindere.
- o descriere a accesului tehnic și contractual (sau a absenței acestuia) al întreprinderilor utilizatoare la datele cu caracter personal sau de alt tip, ori la ambele categorii pe care întreprinderile utilizatoare sau consumatorii le furnizează sau care sunt generate prin furnizarea serviciilor.
- toate informațiile relevante referitoare la accesul la sistemul lor intern de soluționare a reclamațiilor și la funcționarea acestuia (detalii mai jos). Dispozițiile referitoare la sistemul intern de soluționare a reclamațiilor nu se aplică întreprinderilor mici așa cum sunt definite în anexa la Recomandarea 2003/361/CE.
Aceștia vor identifica doi sau mai mulți mediatori cu care sunt dispuși să colaboreze în încercarea de a ajunge la un acord cu întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online cu privire la soluționare, pe cale extrajudiciară a eventualelor litigii dintre furnizor și întreprinderea utilizatoare de servicii de intermediere online ce apar în legătură cu furnizarea serviciilor în cauză, inclusiv a reclamațiilor care nu au putut fi soluționate prin sistemul intern de soluționare a reclamațiilor (detalii mai jos).
Modificarea termenilor și condițiilor
Orice modificare propusă de către furnizorii de servicii de intermediere online a termenilor și condițiilor va fi notificată, pe un suport durabil, întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online. Perioada de preaviz după care se pot implementa modificările nu va fi mai mică de 15 zile de la data notificării și aceasta va fi proporțională cu natura și anvergura modificărilor. Perioada de preaviz va fi extinsă în situația în care utilizatorii serviciilor lor necesită efectuarea unor adaptări tehnice sau comerciale pentru a se conforma modificărilor.
Perioada de preaviz nu se aplică când furnizorul:
- Este obligat în virtutea unei obligații juridice sau regulamentare și nu poate respecta perioada de preaviz;
- Trebuie în mod excepțional să își modifice termenii și condițiile pentru a face față unui pericol neprevăzut și iminent legat de apărarea serviciului de intermediere online, a consumatorilor sau a altor întreprinderi utilizatoare de serviciile sale, de fraudă, programe malware, mesaje spam, încălcări ale securității datelor sau alte riscuri de securitate cibernetică.
Modificările termenilor și condițiilor care nu respectă aceste cerințe sunt nule și neavenite.
II. Restricționarea, suspendarea și sistarea
În cazul în care un furnizor decide să restricționeze sau să suspende furnizarea serviciilor sale de intermediere către o anumită întreprindere utilizatoare în legătură cu bunuri/servicii oferite de aceasta din urmă, furnizorul va oferi înreprinderii o justificare a deciziei, înainte sau la momentul intrării în vigoare a deciziei, pe suport durabil.
În cazul în care un furnizor decide să sisteze în totalitate furnizarea serviciilor sale de intermediere către o anumită întreprindere utilizatoare, furnizorul va oferi întreprinderii în cauză, cu cel puțin 30 de zile înaintea intrării în vigoare a sistării, o justificare a deciziei pe suport durabil.
Perioada de preaviz nu se aplică în cazul în care furnizorul:
- Este obligat în virtutea unei obligații juridice sau regulamentare și este obligat să sisteze în totalitate furnizarea serviciilor sale de intermediere către o anumită întreprindere așadar neputând respecta perioada de preaviz;
- Își exercită un drept de sistare dintr-un motiv imperativ în temeiul dreptului intern care este în conformitate cu dreptul Uniunii;
- Poate demonstra că întreprinderea a încălcat în mod repetat termenii și condițiile aplicabile.
Justificările aferente deciziei de restricționare, suspendare sau sistare trebuie să se refere la:
- Faptele și circumstanțele specifice;
- Conținutul notificărilor părților terțe care au dus la decizie;
- Motivele care au stat la baza acestei decizii.
Furnizorul este exceptat de la oferirea unei justificări când:
- Are o obligație juridică sau regulamentară de a nu specifica faptele sau circumstanțele specifice sau motivul sau motivele obiective aplicabile;
- Poate demonstra că întreprinderea a încălcat în mod repetat termenii și condițiile aplicabile.
Întreprinderii utilizatoare îi va fi acordată ocazia de a clarifica faptele și circumstanțele în cadrul unui proces intern de soluționare a reclamațiilor (detaliat mai jos).
III. Ierarhia
În cazul în care parametrii principali includ posibilitatea influențării poziției în ierarhie prin plata unei remunerații directe sau indirecte furnizorul va prezenta o descriere a acestor posibilități și a efectelor acestei remunerații asupra poziției în ierarhie.
În urma modificării ierarhiei sau a delistării unui anumit site în urma unei notificări din partea unei terțe părți, furnizorul va oferi utilizatorului profesional posibilitatea de a examina conținutul notificării.
Descrierile parametrilor vor fi suficiente să permită întreprinderilor utilizatoare să înțeleagă dacă mecanismul de ierarhizare ține seama de următoarele considerații:
- Caracteristicile bunurilor și serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul serviciilor de intermediere online sau al motorului de căutare online;
- Relevanța acestor caracteristici pentru consumatori;
- În ceea ce privește motoarele de căutare online, caracteristicile de concepție a site-ului internet utilizat de utilizatorii profesionali de site-uri.
IV. Sistemul intern de soluționare a reclamațiilor
Furnizorii de servicii de intermediere online trebuie să aibă un sistem intern de soluționare a reclamațiilor primite de la întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online.
Acestea trebuie:
- Să fie ușor accesibil și gratuit;
- Să asigure gestionarea reclamațiilor într-un termen rezonabil;
- Trebuie să se bazeze pe principiile transparenței și egalității de tratament în situații echivalente;
- Tratarea plângerilor se va face proporțional cu importanța și complexitatea lor.
Sistemul trebuie să le permită întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online să adreseze reclamații direct furnizorului în cauză cu privire la oricare dintre următoarele aspecte:
- Presupusa nerespectare de către furnizor a obligațiilor prevăzute mai sus care afectează întreprinderea reclamantă;
- Aspectele tehnologice care se referă direct la furnizarea serviciilor de intermediere online și care îl afectează pe reclamant;
- Măsurile luate de furnizor sau comportamentul acestuia care se referă direct la furnizarea serviciilor de intermediere online și care îl afectează pe reclamant.
Ca parte a sistemului de soluționare a reclamațiilor, furnizorii vor:
- Analiza în mod corespunzător reclamațiile primite și măsurile pe care este posibil să fie nevoiți să le ia pentru a rezolva în mod adecvat problema sesizată;
- Trata reclamațiile în mod rapid și eficace, ținând seama de importanța și de complexitatea problemei sesizate;
- Comunica reclamantului rezultatul procesului intern de soluționare a reclamațiilor și vor transmite acestuia un răspuns personalizat și redactat în limbaj simplu și inteligibil.
V. Medierea
Mediatorii vor îndeplini următoarele condiții:
- Sunt imparțiali și independenți;
- Serviciile lor sunt abordabile ca preț pentru întreprinderile utilizatoare;
- Pot furniza servicii de mediere în limba în care sunt redactați termenii și condițiile;
- Pot fi contactați ușor fie fizic, fie la distanță;
- Pot furniza servicii de mediere fără întârzieri nejustificate;
- Dispun de un nivel suficient de înțelegere generală a relațiilor comerciale între întreprinderi pentru a putea contribui în mod eficace la încercarea de soluționare a litigiilor.
Furnizorii de servicii de intermediere online vor suporta un procentaj rezonabil din costurile totale ale medierii în fiecare caz în parte. Procentajul rezonabil va fi determinat pe baza unei sugestii din partea mediatorului, și va ține seamă de:
- Elementele relevante ale cazului;
- Meritele relative ale pretențiilor părților aflate în litigiu;
- Comportamentul părților;
- Dimensiunea și puterea financiară a părților una în raport cu cealaltă.
