Acordare stimulent educațional sub formă de tichete sociale pentru grădiniță
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Tichetele sociale pentru grădiniță se acordă copiilor din familii defavorizate care participă la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar și în cazul cărora există atât riscul de a abandona, cât și de a nu frecventa cursurile preșcolare, din cauza accesului limitat la resursele economice și la educație.
Tichetul social pentru grădiniță se acordă copiilor proveniți din familii defavorizate, în condițiile în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, iar venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Detalii

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Certificatele de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinerea familiilor defavorizate
Descarcă
Cărțile de identitate ale părinților și certificatul de căsătorie
Descarcă
Hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii
Descarcă
Hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii
Descarcă
Dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială
Descarcă
Hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
Descarcă
Adeverință de venit (A.N.A.F.)
Descarcă
Alte acte de la caz la caz
Descarcă
Hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor
Descarcă
Hotărârea judecătorească de stabilire a domiciliului copilului în cazul părinţilor divorţaţi ori despărţiţi în fapt
Descarcă
Alte acte doveditoare privind componenţa familiei
Descarcă
Adeverința de la școalã pentru minorii de vârstã preșcolară, că sunt înscrisi la grădiniță
Descarcă
Sentințã de divorț sau de încredințare minori
Descarcă
Adeverința de venituri (salariu), cupon pensie, cupon somaj, din luna anterioară depunerii cererii
Descarcă
Acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
Descarcă
Cerere
Descarcă
Certificat fiscal
Descarcă
Taxe
Denumire
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
1
Zile calendaristice
Acte normative
Legea numarul
15
din anul
2016
HOTĂRÂRE Nr. 15/2016 din 19 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă
Căi de atac
În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
22 aprilie 2026
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Comunei Salistea
STR. PREOT CONSTANTIN OANCEA NR. 2
Telefon:
Fax:
Email:
primaria_salistea@yahoo.com; social_salistea@ab.e-adm.ro (pt. copie in format electronic dupa CI)
Conținut
Organizare instituțională
COMPARTIMENT ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim